Avocatul Poporului atacă legea care permite folosirea ca probe a interceptărilor făcute de servicii în cazul mai multor infracțiuni. DOCUMENT

Avocatul Poporului atacă legea care permite folosirea ca probe a interceptărilor făcute de servicii în cazul mai multor infracțiuni. DOCUMENT
Sursa foto: Avocatul Poporului
Publicat: 12/04/2023, 17:18

Avocatul Poporului a transmis, miercuri, o obiecție de neconstituționalitate privind legea aprobată săptămâna trecută de Camera Deputaților, care a reintrodus posibilitatea folosirii ca probe a interceptărilor făcute de serviciile de informații în cazul mai multor infracțiuni. Legea, aflată abia de marți în termenul pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii, a fost criticată și de magistrații Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au decis, de asemenea, să sesizeze Curtea Constituțională în privința proiectelor de lege prin care se aduc modificări Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.

Instituția Avocatului Poporului se alătură magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, reiterând demersul de a ataca legile care aduc modificări Codului Penal și Codului de Procedură penală.

După critici aprinse, plenul Camerei Deputaților a votat, miercurea trecută, cu majoritate de voturi, proiectul Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, din care a fost eliminat controversatul amendament introdus în urmă cu o săptămână, în 29 aprilie, de colegii din camera superioară a Parlamentului, privind pragul pentru abuzul în serviciu. În total, 191 de aleși au votat pentru, 66, împotrivă, 12 s-au abținut și 8 nu au votat proiectul de act normativ care a primit, marți, raport favorabil în Comisia Juridică, de disciplină şi imunităţi.

În aceeași zi, deputații au votat însă și proiectul Legii pentru modificarea și completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative – aprobat cu 168 de voturi pentru, 75 contra, 20 de abțineri și 7 nu au votat – care a stârnit controverse prin faptul că reintroduce posibilitatea folosirii înregistrărilor obținute de serviciile de informații.

Pct. 17: După articolul 139 se introduce un nou articol, art. 139¹, cu următorul cuprins:

„Înregistrările obținute din activități specifice culegerii de informații

Art. 139¹. – (1) Înregistrările rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) și au fost respectate prevederile legale care reglementează obținerea acestor înregistrări.

(2) Legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile respective, a mandatului emis în baza acesteia, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate se verifică în procedura de cameră preliminară de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia îi revine, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.”

Articolul este considerat neconstituțional de Avocatul Popoului – la fel cum au decis și magistrații ICCJ – care a detaliat argumentele în documentul transmis miercuri Curții Constituționale.

DOCUMENT INTEGRAL – Avocatul Poporului – Exceptie de neconstitutionalitate

Exceptie Neconstitutionalitate PL x 246 2023 by Gandul.info on Scribd

Câți condamnați ar fi scăpat basma curată

În ceea ce privește amendamentul privind abuzul în serviciu, Gândul a făcut o solicitare la Ministerul Justiției înainte ca acest proiect să fie adoptat, pentru a afla mai multe amănunte legate de studiul și criteriile în baza cărora fusese propus, inițial, pragul de 9.000 de lei. Răspunsul a venit marți, cu șase zile după adoptarea formei finale a proiectul fără prag la abuzul în serviciu.

Din documentul Ministerului Justiției reiese că, potrivit datelor statistice furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor, în prezent sunt „20 de persoane condamnate care execută pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu”. Peste 600 de dosare în care sunt acuzații de abuz în serviciu se află încă în curs de judecată, cele mai multe fiind încă la judecarea în fond, a precizat Ministerul Justiției, care citează date statistice de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Dezvoltator imobiliar, despre investiția într-un apartament la Cluj: „E atractivitatea prostului. Treceți pe lângă blocurile...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Kim Jong Un cere armatei nord-coreene să se pregătească de război
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei,...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un oficial al Japoniei a declarat că femeile peste 25 de ani ar trebui să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Marea actriță a României a murit, lăsând un gol imens. A fost o legendă a...
Furtună de replici, după ce a trecut Uraganu prin Chișinău. Primarul Ceban explică de ce...
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Andreei Cuciuc. Mama fetei de 17 ani abia mai face...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Chirurgul MIRCEA BEURAN, totul despre simptomele tăcute ale CANCERULUI și PERICOLELE din frigider